Gentleman sau lady formați de mici

Gentleman sau lady formați de mici

“Mulțumesc!”, “Vă rog!” ori “Dacă puteți” sunt doar baza codului bunelor maniere.

10 jocuri distractive pentru o vacanță minunată

Soarele și luna

Desenați pe nisip un cerc cu diametru de circa cinci pași (ai unei persoane de înalțime medie). Unul dintre jucători este soarele, ceilalți sunt luni. Soarele trebuie să prindă lunile. Lunile stau în interiorul crecului, iar soarele trebuie să stea înafara lui. Soarele aleargă în jurul cercului, încercând să atingă lunile. El se poate apleca în interiorul cercului, atâta timp cât își păstrează picioarele înafara lui. Poate să-și pună o mână jos pentru a putea ajunge mai departe înăuntru. Când este prins, jucătorul care era lună devine soare. Dacă cercul este un pic cam mare, luna prinsă poate deveni un al doilea soare.

10 motive să te lași de școală

”Cum se face că mersul la școală poate de multe ori să-ți calce în picioare valoarea intrinsecă, în special dacă ești fată? Visele și aspirațiile noastre sunt alungate de-a dreptul din noi. Cred că școala scoate elevi care nu sunt în legătură cu visele, valorile sau spiritul lor. Nu învață să gândească pentru ei înșiși, sunt conduși de televizor și de școală. Ni se spune când putem să mergem la baie (am făcut pipi pe mine în clasa întâi din cauza asta!), când putem vorbi cu prietenii, când putem mânca (ca și cum n-am știi când ne e foame), ce versiune a istoriei să citim, dacă suntem ”deștepți” sau ”proști”. În mare, asta îi face pe oameni să se simtă furioși din cauza lipsei de control asupra propriei vieți și nu mai au încredere în ei înșiși.”

Conform Education Newsletter, 80% dintre noi au stimă de sine ridicată în clasa întâi; prin clasa a douăsprezecea numai 5% se mai simt bine în pielea lor. Așa cum se comenta în Luno Newsletter, aceste date statistice ridică ”posibilitatea că școala este cea mai mare problemă de sănătate mentală pe care am avut-o vreodată”.

Cum împiedică școala învățarea

În sfârșit, școlile ne joacă o festă urâtă tuturor. Fac ”învățarea” atât de neplăcută și înfricoșătoare încât sperie mulți oameni și-i îndepărtează de plăceri nenumărate: lectura seara în bibliotecă, plimbarea printre plantele comestibile la grădina botanică, chiar și lucrul la probleme de trigonometrie pentru frumusețea pură și provocarea din ele. Din fericire (și ironie), multe lucruri din care învățăm nu sunt numite ”experiențe de învățare” de către școli, așa că nu atașăm stigmatul școlăresc tuturor lucrurilor. Dar numind școala ”învățare”, școlile fac învățarea să sune ca un mod extraordinar de plictisitor de a pierde o după-masă frumoasă. Iar asta e o lovitură sub centură.

O scurtă istorie a educației (II)

Școlile sunt azi mult mai puțin dure decât erau, dar anumite premise despre natura învățării rămân neschimbate: învățarea e o muncă grea, este ceva ce copiii trebuie forțați să facă, nu ceva ce se va întâmpla natural prin activitățile alese de ei. Lecțiile specifice pe care trebuie să le învețe sunt alese de educatori profesionali, nu de copii, astfel încât educația este astăzi, cum a fost mereu, o chestiune de inculcare (deși educatorii tind să evite termenul acesta și folosesc termeni falși precum ”descoperire”).

Educatorii isteți din ziua de azi folosesc ”jocul” ca o metodă de a-i face pe copiii să le placă unele lecții, iar acestora li se permite ceva joacă liberă în timpul pauzei (deși până și aceasta e redusă în ultima vreme), dar joaca este evident înțeleasă ca fiind inadecvată ca fundație pentru educația lor. Copiii a căror pornire către joacă este atât de puternică încât nu pot sta liniștiți la lecție nu mai sunt bătuți, ci medicați.

O scurtă istorie a educației (I)

Dacă vrem să înțelegem de ce sunt școlile standard așa cum sunt, trebuie să abandonăm ideea că ele sunt produsul necesității logice sau ale descoperirii științifice. Ele sunt, în schimb, produsele istoriei. Școlarizarea, așa cum există astăzi, are sens numai dacă o privim dintr-o perspectivă istorică.

Când mai puțin înseamnă mai mult: pledoarie pentru a se preda mai puțină matematică în școli

Gândește-te. În prezent, de fiecare dată când auzim că elevii nu învață mare parte din ce li se predă la școală, stabilimentul educațional țipă că ar trebui prin urmare să le predăm și mai mult! Dacă două sute de ore de instrucție la materia X nu dau rezultate, păi atunci să încercăm patru sute de ore. Dacă nu învață ce li se predă în clasa întâi, atunci haideți să începem de la grădiniță. Și dacă nu învață la grădiniță, asta nu poate decât să-nsemne că trebuie să începem de la creșă! Dar Benezet avea o părere opusă. Dacă copiii nu învață prea multă matematică în primele clase, în ciuda efortului și timpului considerabile dedicate acestei materii, atunci de ce să irosim efortul și timpul cu ea?

Editura Mac-Mac lanseaza “Oglinda Fermecata”

Editura Mac-Mac lanseaza “Oglinda Fermecata”, prima carte de colorat pentru copii, printata pe hartie reciclata. Editura Mac – Mac este prima Editura din Romania care are in portofoliu carti de colorat printate pe HARTIE RECICLATA. Mac – Mac vine cu un produs...

Articolul 100 sau un alt fel de aniversare

Recitind primele articole, mă uimește cât m-am schimbat. Și nu mă refer doar la felul stângaci în care scriam, ci la perspectiva asupra educației. Am început să scriu din frustrarea față de sistemul școlar și din dorința de-a schimba ceva, dar am descoperit lumea educației libere . De atunci nu mai cred în școală, ci în dorința înnăscută a copiilor de a învăța. Nu mai cred în motivație externă, ci în curiozitatea cu care ne-a înzestrat natura. Nu mai cred în programă, ci în drumul pe care și-l alege fiecare copil. Nu mai cred în materii, ci în pasiuni și interese. Nu mai cred în orar, ci în ritmul vieții.

Neșcolirea nedefinită

Când învățarea se produce ca rezultat al dorințelor copilului, este absorbită ușor, cu entuziasm și deschidere. Copilul muncește mai mult pentru că face ce crede el că este important, nu ceea ce i-a spus altcineva că e important. Noile cunoștințe pornesc cu un context pentru că se potrivesc lucrurilor de care lui îi pasă deja. Învățarea venită din dorință reală este cu atât mai eficientă decât absorbția pasivă, încât cei care nu-și școlesc copiii pot permite mult mai multă explorare, leneveală și joacă decât cei care impun o programă. Literatura legată de neșcolire abundă în povești despre copii care nu au acordat nicio atenție matematicii sau cititului în primii zece ani și apoi au recuperat în doar câteva săptămâni.

Educația lipsită de bucurie

Faptul că atât de puțini copii par să se bucure de ce fac într-o dimineață oarecare din timpul săptămânii și că starea emoțională obișnuită din clase pare să alterneze între anxietate și plictiseală nici măcar nu ne alarmează. Mai rău chiar: fericirea în școli este ceva pentru care educatorii se simt obligați să se scuze când se-ntâmplă să apară. Până la urmă, n-ar vrea să fie acuzați de a oferi o educație ”a plăcerii”.

Cum învață copiii bunele maniere?

Am o mărturisire de făcut: cred că devin alergică la metodele clasice de creștere a copiilor. Nu glumesc. Am simptome serioase. De fiecare dată când aud un adult întrebând un copil ”Ce spui?” când îl salută cineva sau i se dăruiește ceva, îmi crește tensiunea. Când aud părinți sau bunici pretinzându-le copiilor să zică ”Sărumâna” și ”dumneavoastră”, parcă-mi stă pe limbă un comentariu acid.

Cum să-ți sfătuiești și să-ți ajuți copiii fără să-i (și să te) înnebunești (II)

Prima noastră răspundere față de copiii noștri nu este cea de a le spune în fiecare clipă și-n fiecare zi cum să se poarte. De fapt, responsabilitatea noastră de bază este cea de a le furniza un mediu sănătos în care să se dezvolte – un mediu care le permite instinctelor de dezvoltare să opereze așa cum ar trebui. Tu determini unde locuiți și ce opțiuni au copiii tăi în legătură cu școlarizarea și ai un rol important în starea generală a familiei. Acestea sunt sarcinile la care ar trebui să te gândești dacă vrei să-ți ajuți copiii să se dezvolte în cel mai sănătos mod cu putință.

Unul dintre cele mai bune moduri în care îți poți ajuta copiii este să lucrezi alături de comunitate pentru a crea spații exterioare destul de sigure pentru joacă în cartierul vostru, astfel încât copiii să poată scăpa de voi și să învețe să se înțeleagă cu alți copii fără instrucțiunile adulților, să se dozeze cu cantitățile optime de pericol fără ca tu să privești și să te îngrijorezi și să găsească oameni care le lărgesc orizontul dincolo de ce puteți face tu și ceilalți membri ai familiei.

Sarcina ta nu e de a-ți proteja copiii de lume. Sarcina ta este de a le furniza mijloace prin care să învețe, în propriul stil, despre lume și să se pregătească pentru ea. Și, atât cât poți, să ajuți la îmbunătățirea lumii – să fie mai bună pentru copiii tăi, pentru copiii lor, pentru copiii tuturor.

Cum să-ți sfătuiești și să-ți ajuți copiii fără să-i (și să te) înnebunești

Cu toții vrem de-a lungul vieții noastre să ne menținem autonomia și ne opunem controlului celorlalți. Când cerem sfaturi încă deținem controlul. De fapt, cererea unui sfat face parte din mijloacele de auto-control rațional. Dar când alții ne dau sfaturi pe care nu le-am cerut, ni se pare că vor să ne controleze; și dacă credem că trebuie să le urmăm – poate pentru că ne e teamă să nu-l rănim pe sfătuitor sau pentru că nu vrem să ne certăm cu el – atunci chiar suntem controlați. Copiii noștri sunt la fel în această privință.

Sfaturile nesolicitate: eu le urăsc, tu le urăști și la fel copiii tăi

De ce reacționăm așa la sfaturile nesolicitate? De ce nu le acceptăm ca ceea ce sunt de fapt – grija și dorința de a ne ajuta ale celuilalt? Cei care au mai scris despre această chestiune au sugerat câteva răspunsuri rezonabile. Ei spun că sfaturile, justificat sau nu, ni se par a fi o afirmare a dominației, o critică, o lipsă de încredere, o ignorare a propriilor noastre scopuri și priorități. Sunt de acord cu toate astea, dar aș vrea să adaug că răspunsul principal din spatele lor are de-a face cu dorința noastră de a ne proteja libertatea.

Socializarea în cadrul homeschooling-ului

Dar cum vor socializa? Socializarea se produce în orice cultură. Tinerii învață cum să se comporte în cadrul acelei culturi. Întrebarea de fapt este: cum invata să socializeze? Prin introducerea lor într-un mediu închis și institutional cu o sub-cultură de “cunoaștere instituțională”? Sau în același cadru în care ne așteaptăm să funcționeze ca adulți?