Informația potrivit căreia copiii care au contact cu microbii și cu mediul outdoor sunt mai sănătoși nu este nouă, dar acum există o organizație de sănătate care confirmă acest lucru printr-un studiu precis. Este vorba de Institutul Național de Sănătate al Statelor Unite ale Americii care, cu ajutorul cercetătorilor Susan V. Lynch și Robert A. Wood, a realizat un studiu cu niște concluzii ce merită citite.

studiu bacteriiLa cercetare au participat mai mulți copii din Baltimore, Boston, New York și St. Louis, iar primele concluzii au fost că cei mici, care au fost expuși la alergeni și bacterii în primul an de viață, au avut un risc mai mic să dezvolte alergii și astm odată cu trecea anilor. De cealaltă parte, cercetătorii spun că este corectă și informația potrivit căreia copiii care sunt expuși la medii nu tocmai curate se îmbolnăvesc mai des, așadar informațiile par contradictorii, doar că nu sunt deloc așa, pentru că specialiștii complează că perioada în care cei mici sunt expuși la acestea este cheia.

Așadar, se pare că studiul a demonstrat că atunci când copiii nu au încă un an, expunerea la medii nu tocmai sterile le aduce beneficii, întrucât sistemul lor imunitar se dezvoltă mult mai rapid în primele luni de viață și învață să “țină piept” mai multor bacterii.

Acum… studiul nu ne îndeamnă să nu ne mai spălăm pe mâini sau să nu mai curățăm și dezinfectăm casa, doar că părinții ar trebui să privească toate aceste lucruri mult mai relaxat, pentru că, dacă cei mici sunt PREA curați, atunci lucrurile iau o întorsătură greșită.

Sursă foto: Lilac SoulHealer/ weheartit.com.

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This