Îi cauți pe cei care știu că e FUN să fii părinte? Just LIKE us!

Locuri child-friendly recomandate de noi

Utile

Cadou de vreme rece

Autor: | Postat pe 24 September 2010, 9:03 am, în: Utile | Comentarii: 0

Am primit ceva cadou. Mă rog, copilul, dar maică-sa se bucură mai ceva ca el :) .

Pin It

Am primit o păturică moale și pufoasă. Nu pare nimic impresionant până acum, dar dacă vă spun că e o pătură care se poate folosi pentru scaunul de mașină sau pentru cărucior, ce ziceți? E făcută special pentru asta. Se fixează perfect și e prevăzută cu orificii pentru centurile de siguranță.

În plus, are și un buzunar (în colțul care se fixează în partea de sus) în care este o căciuliță (în caz că plecăm nepregătiți de acasă. Iar dacă e foarte frig afară, păturica se poate transforma într-un sac: colțurile se prin în capse și copilul are un culcuș călduros.

Ne cerem scuze că suntem chiar ca niște copii mici cu o jucărie nouă, dar dacă voi nu găsiți pe nimeni să vă dea un așa cadou, noi ne-am interesat. Pe la noi prin patrie nu știm să se găsească (dacă știți voi, vă rugăm să ne anunțați). DAAAR, e găsibilă pe amazon, AICI. Costă 40 de lire sterline și, vă spunem cu mâna pe inimă pătură ca face chiar toți banii.

Adecvat copiilor de varsta:

Articole similare



Aboneaza-te la RSS

Articole similare

      Nu am gasit.

Mai multe articole

Articol scris de Vivi Floricică

Twitter: @vivifloricica | Blog: Cemaifac.eu


Autorul a scris 201 articole. Vezi articolele scrise de


Contact | hello@urbankid.ro - 0723 68 78 58


Pentru orice informatie legata de modalitati de a iti petrece timpul liber cu copiii care ar putea face subiectul unui articol pe UrbanKid.ro, folositi adresa de e-mail si/sau numarul de telefonul afisate mai sus!

Tags: , , , , ,

© 2009-2012 UrbanKid.ro|Proiect meşteşugit de Mihai Dragomirescu &co.|Ești părinte și ai un blog? Hai și TU.urbankid.ro!|Statistici trafic (sati).