“Cu toții facem poze, puțini facem fotografii” mi-a spus un amic acum ceva timp și chiar dacă nu am stat să caut diferența exactă între fotografie și poză, cert este că unele imagini (deh, trebuie să-i găsesec o altă denumite) sunt mai frumoase decât altele. Și aici nu mă refer doar la tehnica (pentru că pentru mulți este o adevărată tehnică) să prinzi toată lumea în poză și nici la cea în care aparatul se ține nemișcat pentru o imagine cât mai clară. Sunt câteva lucruri simple sau foarte simple, care transformă o poză și de care putem să ținem cu toții cont, mai ales acum când Sărbătorile de Iarnă se lasă cu albume întregi de amintiri.

1 – Distanța

Privirea, atingerea, sentimentele se pot capta într-o fotografie doar dacă sunteți destul de aproape de cei din ea. În plus, dacă faceți poza mai aproape vei oferi și sentimentul de intimitate al celor pozați.

2 – Mediul

Avem cu toții poze cu bradul de Crăciun și e ok să păstrăm tradiția de a face fotografii sub brad (cine zice altfel?) dar o fotografie în parc, la munte, în zăpadă face cât peste o mie de cuvinte. De ce? Lumina naturală plus imaginea de fundal alta decât un perete alb.

3 – Activități

Mai țineți minte atunci când eram mici și eram puși să stăm la pozat? Luam grimasa de zâmbet fals cu toții și ne chinuiam din răsputeri să ținem ochii deschiși și să nu fie o altă poză în care fotograful a apăsat pe butonul magic fix atunci când am clipit. Cum puțini sunt cei care mai au aparate cu film lucrurile s-au schimbat între timp, dar mulți nu au renunțat la “haideți cu toții la o poză de grup”. Grupul poate fi pozat și atunci când fac ceva, se joacă, vorbesc, gesticulează orice cât să pară natural, pentru că în poze ne dorim să fie precum în realitate.

4 – Îmbrăcăminte

Dacă vreți un pic de regie și imagini senzaționale, atunci e nevoie să vă gândiți și la cum se vor îmbrăca cei din fotografie. Evident că nu se vor îmbrăca toți în roșu de Crăciun, dar le puteți sugera atunci când vorbiți la telefon să vină cu o bluză roșie, de dragul artei.

5 – De grup

Da, pozele de grup nu or să dispară niciodată. Măcar să nu mai fie toate cu cei mai înalți în spate și cei mai micuți de statuă în fața lor. Creativitate și sigur vă vine o idee mai șugubeață.

Citiți mai multe sfaturi pe picturecorrect.com.

Sursă foto: Kim Hyeyoung/ Flickr.com.

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This