Să încercăm să spunem că petrecem 90% din zi fără telefonul în mână și fără să fim aproape de un alt device ar fi o minciună, așa că mai bine recunoaștem acest lucru și încercăm să transformăm tehnologia, pe cât putem, în ceva benefic pentru toată lumea, nu?

Screen Shot 2014-06-17 at 12.07.49 AME normal să nu-ți poți petrece la fel de mult timp precum ai vrea cu cei mici. Nu este însă firesc și pentru ei și asta trebuie să se schimbe, mai ales dacă obiectul care îți distrage atenția este telefonul mobil. Să primești un mesaj când ai planificat timpul de joacă pentru ei sau să întrerupi un film ori o poveste pentru a verifica ce ți-a mai scris șeful pe Skype deși ești în afara programului nu e tocmai ok pentru niciunul dintre noi. Și daaa, știm că este imposibil să auzi sunetul mesajului și să nu-l citești, ai senzația că a ars biroul și că doar tu te poți transforma în pompier păentru a-l salva. Ei bine nu, nu e așa, dar pentru binele tuturor am descoperit o aplicație de mobil care salvează situația.

E vorba despre PlayTimer, aplicație lansată acum ceva timp de UNICEF Suedia care îți permite să “blochezi” telefonul pentru cât dorești tu. Cu alte cuvinte, intră într-un fel de Airplane Mode, în care nu poți primi apeluri, nici mesaje, dar nu ai cum nici să le dai,

După cele X minute setate inițial poți să te întorci în viața “reală” și fără joacă sau poți încerca încă o dată.

Și de ce nu am folosi chiar Airplane Mood și nu aplicația aceasta? Pentru că știm cu toții că nu intră nimeni în setări pentru asta și aplicația e fun și are un singur scop: timp mai mult de petrecut cu cei mici. O găsiți gratuit în AppStore, dar am descoperit ceva asemănător și în Google Play.

Play la clipul de mai jos și hai la joacă:

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This