senzui my gardenTotul a început la scurt timp după venirea pe lume a primului copil. Adică cu venirea pe lume a celui de-al doilea copil! Trebuia sa găsim un echilibru – eu, corporatistă, cu bani mulți dar puțin timp iar soțul, bugetar, cu bani puțini dar mult timp. Astfel a apărut aventura Senzui Studio. O afacere în care să ne implicăm amândoi – el inginer silvic cu solide cunoștințe despre plante, arbori, amenajări, nepot de ciobani din Maramureș, cu un simț al naturii cum rar mai găsești printre contemporanii noștri plus un împătimit al muntelui indiferent de sezon (a se citi ski, MTB, alpinism) iar eu ingineră cu pregătire și în domeniul financiar, recent și în istoria și teoria artei, organizată și hotărâtă să fim prezenți în viața familiei. Eram și suntem deciși să ne creștem singuri copiii – fără bunici, fără bone, fără programe all inclusive la grădinițe. Pe toți trei, între timp.

Ne-am concentrat, până acum, pe proiecte pentru clienți privați care se bucură de un spațiu verde, în aer liber, în jurul casei sau de o terasă generoasă sau de un acoperiș locuibil. Fixarea atenției noastre asupra acestui gen de proiecte este dată de dimensiunea afacerii – ne dorim să fim, după cum se spune în germană klein aber fein – adică mici da faini. Ceea ce ne permite să îi implicăm lejer și pe copiii noștri în munca de șantier. A lucra în aer liber este parte din viața sănătoasă pe care o ducem iar a munci este parte din viața adevărată pe care dorim să le-o transmitem și copiilor. Băiatul cel mare, de 7 ani, știe deja să creioneze un buget pentru o grădină și este mai mult decât încântat când merge pe șantier să bată cuie!

batand cuie

Construcția căsuței din sălcioară, Centrul de plasament Sf. Maria din Rahova, București

Trăiește în mod natural un program de antreprenoriat. El învață de la noi dar și noi de la el. Copiii sunt implicați și în proiectare – mai ales când este vorba de proiectarea unui loc de joacă – se împrietenesc foarte ușor cu copiii clienților și creionează și mai ușor povești în jurul locului de joacă. Sincer, discuția despre nevoi, dorințe și imaginație se desfășoară mai facil între copii decât între adulți. Și astfel învățăm și noi de la copii.

in casuta

Centrul de plasament Sf. Maria din Rahova, București

Până acum nu am avut clienți care să refuze prezența copiilor noștri pe șantier. Sunt uimiți și încântați în același timp. Iar faptul că noi lucrăm cu și pentru copiii noștri nu lasă loc de muncă de mântuială. Este o responsabilitate asupra lucrului bine făcut pe care ne-o asumăm clipă de clipă.

Recent vorbea cel mai mic, de 2 ani, cu bunicul la telefon și la întrebarea bunicului ”ce faci?” a răspuns foarte natural ”toaietez pomi” – adică toaletez pomi. Chiar erau în grădina unui client și se ocupau de un cireș, în mijlocul Bucureștiului.

Îi învățăm de exemplu și despre reciclare, despre faptul că resursele sunt limitate. Recent, lemnul rămas de la schelele necesare ridicării casei a fost refolosit pentru a construi o masă pentru terasă – iar cel mai mic a participat activ la această acțiune de refolosire a unui material important în viața noastră.

la construit masa

Masa din lemne reciclate, client privat, aproape de București

Grădina este un corp viu, are viață proprie care trebuie respectată și înțeleasă. Avantajele co-abitării om-natură sunt atât de evidente încât pare superfluă și numai enunțarea darmite explicarea lor. Și totuși, îi ajutăm pe copiii noștri, și nu numai, să recunoască valoarea spațiului verde, să se bucure de mirosuri, de culori, să aibă grijă de ce este în jurul lor – de frunze, de trunchiuri de pomi, de crengi. Oamenii sunt atrași în mod natural de ceea ce este verde pentru că, până la urmă, discutăm de o necesitate fiziologică a corpului uman – de oxigenare în primul rând.

masa

Masa din materiale reciclabile

Iar intervenția unui specialist – fie el arhitect peisagist, inginer silvic sau inginer horticol – este decisivă pentru utilizarea judicioasă a spațiului conform nevoilor clientului și pentru obținerea efectelor dorite precum purificarea aerului, scăderea temperaturii ambientale, variația luminozității, scăderea nivelului de praf, creșterea sau scăderea umidității, a acusticii, etc.

pe acoperis

Pe acoperiș, client privat, București

Senzui înseamnă ”natură” în limba japoneză dar de-a lungul secolelor semnificația acest cuvânt s-a transformat în ”grădină” – acesta a fost punctul nostru de plecare: o grădină ar trebui să reflecte o imagine cât mai apropiată de modelul ei natural. Folosirea plantelor autohtone, mularea după forma terenului, integrarea unui mobilier neintrusiv – toate aceste aspecte permit realizarea unei grădini firești, de parcă acolo se afla dintotdeauna și omul nu a intervenit decât prea puțin. Iar ceea ce este firesc este frumos, după cum l-am auzit mai demult pe pictorul Ștefan Câlția spunând.

Îi antrenăm pe copii să se bucure de un spațiu verde, exterior sau interior, indiferent de anotimp. În orice zi o grădină are pregătite surprize însă este nevoie de atenția și de lipsa grabei noastre pentru a le observa. Chiar dacă apar mușuroaie de furnici – sunt parte dintr-un organism viu, nu sunt niște musafiri nedoriți. Modul în care se îngrijește o grădină, un arbore, o floare fac parte din discuțiile cotidiene cu copiii. Ne place să transmitem această dragoste față de creșterea plantelor și pomilor din grădină și clienților noștri astfel încât prin grija pe care o poartă grădinii să crească bucuria traiului în ea.

Această meserie o trăim, nu o practicăm și ne dorim să transmitem acest mod de existență și copiilor noștri. Și nu doar alor noștri.

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This