Încep cu o imagine de care m-am lovit zilele trecute: eram într-o cafenea și lângă masa la care stăteam era o familie cu doi copii. Cei mici se jucau, iar mama unui dintre ei i-a spus să se oprească. După ce a repetat asta de vreo 3 ori a decis că cea mai bună soluție este să-l pună la colț pe cel mic. Nu mă înțelegeți greșit: nu judec pe nimeni, dar mă gândeam doar că ar fi fost mai bine ca în loc să-l lase la colțul camerei din cafenea timp de vreo 10 minute totul s-ar fi rezolvat mai bine pentru amândoi printr-o discuție, nu? Pedeapsa o văd ca pe o soluție atunci când cineva face un lucru rău intenționat și zău că cei mici nu se încadrează în asta niciodată. Vă și povesteam acum câteva zile despre faptul că pedeapsa nu-i învață pe cei mici să fie responsabili.
Cum putem ghida copii fără a-i pedepsi?
- Controlul emoțiilor! Dacă părinții nu-și controlează emoțiile, nici copiii nu vor reuși să o facă. Adulții sunt modele pentru cei mici. Piticii se comportă fix cum văd că se comportă ceilalți din jurul lor. E normal să te enervezi și să fii supărat, dar ia o gură de aer, liniștește-te și apoi acționează.
- Episodul: energie maximă! Atunci când cei mici fug dintr-o parte în alta și sunt plini de energie nu aud ce se petrece pe lângă ei, dacă fix în acest moment începi să le explici ce și cum, atunci nu vei avea parte deloc de atenția lor. În schimb, există și momente (seara când le citiți povești de exemplu) când copiii sunt ochi și urechi și puteți vorbi cu ei în liniște. Același lucru este valabil și atunci când piticii sunt supărați. Ca și adulții ei au nevoie de o perioadă (mai lungă sau mai scurtă) pentru a se liniști și pentru a înțelege ce vor adulții de la ei.
- Repetiția este mama învățăturii! Nu te supăra că a uitat din nou pachetul acasă, explică-i de câte ori este nevoie că e important să-și ia pachetul la școală pentru a nu ajunge acasă înfometați. Copiii uită, e normal, și durează ceva până învață un anumit lucru.
- Toate “năzdrăvăniile” sunt expresii are unor nevoi! Copilul are mereu un motiv pentru care face un anume lucru. Nu vrea să facă rău, nu-și dorește să te supere, ci are nevoie de mai mult somn, mai mult timp petrecut cu tine…
- Timp pentru voi! Închide telefonul mobil, închide PC-ul și televizorul și spune-i celui mic că acum ești doar al lui pentru o perioadă de timp. Ai grijă însă ca în tot acest timp să fii doar al lui și să faci tot ce-ți cere.
Când nimic nu funcționează du-te și ia-l în brațe! De multe ori nu e nevoie de nimic altceva.
Citește toate modalitățile prin care uitați de pedepse pe ahaparenting.com.
Sursă foto: RachelH_/ Flickr.com.
da… asemenea imagini le vedem peste tot, nu numai ca imi pare rau pentru copiii respectivi dar este neplacut pentru mine si infricosator pentru fetita mea (cu care nu folosim termenul de “pedeapsa” si nu simtim nevoia) atunci cand vede astfel de intamplari in preajma in parc. Unii oameni nu isi pot controla nervii si cuvintele nici macar la soare, inconjurati de copilasi care se joaca. Pedeapsa ca pedeapsa, dar ce ne facem cu bataia traditionala despre care auzim (si chiar vedem) atat de des in fiecare zi..
“vai ce cuminte fetita aveti!! baiatul asta degeaba il bat ca si mai rau se face!” …aaaa… logica batraneasca?!?!
Foarte bune sfaturi. Noi le aplicam in cadrul metodei scout si chiar dau rezultate. 🙂
Ca viitoare mămică, mă tem puţin când mă gândesc la astfel de momente. Văd pe stradă şi în alte locuri publice foarte multe cazuri asemănătoare cu cele descrise de dumneavoastră şi nu-mi place ceea ce văd. Copiii au multă energie şi nu trebuie să-i oprim atunci când vor să o consume. Probabil, cel mai important este să-i învăţăm cum să fie precauţi într-un mod prietenos, că doar trebuie să fim cei mai buni prieteni. Sper că voi fi destul de puternică şi răbdătoare astfel încât să respect sfaturile dumneavoastră, pentru că pedepsele nu vor ajuta la clădirea unei relaţii strânse.
Imi pare rau ca nu pot fi de acord in totalitate cu mesajul articolului. Nu zice nimeni ca este ok sa bati un copil cu parul, dar din cate se vede cu ochiul liber, de cand parintii si profesorii sunt siliti doar sa vorbeasca, fara a da pedepse, in toata lumea copiii au cam luat-o razna. In scoli violenta a crescut ingrijorator, lipsa de respect pentru parinti, profesori, colegi, ce mai, pentru tot si toate este din ce in ce mai prezenta si nu exista nici un semn ca se mai poate indrepta ceva acum. Eu am doi copii si pana nu aplic corectii mai mici sau mai mari, dupa caz, nu ma pot intelege cu ei. Si eu la randul meu am fost un copil foarte energic si tin minte clar cum ma plictiseau prelegerile parintilor mei atunci cand repetam greseala, dar eram foarte atenta sa nu mai gresesc atunci cand stiam ca urmeaza o pedeapsa. Si au fost niste parinti care au stat foarte mult de vorba cu mine si cu sora mea, deci nu se poate spune ca nu ne-au acordat atentie, asa cum se tot vehiculeaza acum. La tara nu avea nimeni timp sa stea prea mult de vorba cu copii, ca nu prea era timp nici atunci. Si alergau bunicile cu nuiaua de nu mai misca nimeni in front. Pe vremea aceea nu prea auzeai de copii care sa-si bata parintii si nici de profesori batjocoriti de elevi. De altfel, se vede nivelul unde au ajuns copiii nostri urmare libertatilor prea mari care le-au fost acordate. Este foarte usor sa spui ca trebuie sa acorzi mai mult timp copiilor, in timp ce conditiile si programul de munca sunt din ce in ce mai neprielnice relatiei parinte-copil. Psihologii si oamenii de bine care sustin sus si tare ca trebuie acordat mai mult timp copiilor, oare ar sta acasa mai mult cu copiii daca nu ar avea ce sa puna pe masa, cu ce sa ii imbrace, bani sa ii duca la gradinita si la scoala? Ca cica invatamantul este gratuit, nu? Ce gluma buna!Dragilor, in ce lume imaginara traiti voi? Ca eu ma lovesc zilnic de cruda realitate.