copil dormind
Chiar dacă nici vorbă de purici în patul celor mici, tot parcă ai senzaţia că sunt, căci piticii se mişcă de parcă este o adevărată invazie.
În altă ordine de idei, astăzi povestim despre ce putem face pentru a avea un program cât de cât stabil pentru somnul celor mici.
Ne pare rău să vă anunțăm, dar cred că știți deja că toți copiii sunt diferiți și că nu există o formulă magică ce se va potrivi indiferent de prichindel sau de situație. Cu toate acestea, mulți părinți spun că o rutină de seară este foarte potrivită și că, după o perioadă bună în care cel mic va face același lucru seară de seară, se va obișnui că trebuie să intre în lumea viselor, mai mult sau mai puțin la aceeași oră.
Rutina ar putea fi băiță caldă sau poveste ori invers, dar se pare că un efect bun îl poate avea și un joc special care să “anunțe” ora de somn.
Andra, mămică de băiețel de 2 ani, spune că cel mic deja știe când e timpul pentru somn: “După ce facem băiță, avem o mică poveste, de doar câteva fraze, la finalul căreia un ursuleț adoarme. Avem și noi chiar o jucărie cu ursuleț, așadar acum își ia jucăria în brațe și adoarme singurel, fără să mai fie nevoie să-i explic eu că e ora la care copiii cuminți se culcă”.
Voi cum vă descurcați cu programul de seară?
Sursă foto: Namibnat/ Flickr.com.