Nu cred ca am un copil foarte talentat. De fapt n-am observat la domnișoara noastră vreo pasiune arzătoare. Nici nu pictează deosebit, nu cântă la vreun instrument (nu din cele cunoscute, oicum…), nu citește de la 5 ani și nici este foarte interesată de scris. Pe scurt, nu pare să facă nimic extraordinar. Face cam ceea ce fac toți copiii de vârsta ei, fără să zici Wow. Dar știți ce? Nu prea mă interesează aceste lucruri. Creativitatea nu înseamnă neapărat talent. Iar despre cât de creativă e…eu zic că e, ca orice alt copil de vârsta ei, care este lăsat să exploreze liber, îndrumat dar nu sufocat cu activități, nu e presat să performeze.
Tot cu prietenii ei, inventează tot felul de spectacole de dans, la care noi, adulții, suntem spectatori și susținători. Sau târguri cu diverse profile: strâng pietre de la râu, cărora le dau propriile denumiri și pe care vor să le vândă (la supra preț, dar oricum…). Sau târg de desene și picturi, la care își vând propriile creații pentru a strânge bani pentru ceva mult mai măreț (de obicei jucăriile pe care și le doresc). Inventează tot felul de povești, care par doar amuzante dar care spun ceva, în spate, ceva despre ce ea trăiește. Dar cel mai mult și mai mult se pare că îi place să facă tot felul de desene – benzi desenate – colaje. Îi place să taie, să lipească, să facă tot felul de combinații de materiale și texturi. Ne desenează ceea ce ar vrea să scrie în cuvinte dar încă nu reușește. Ne face tot felul de bilețele cu mesaje, cerințe, dorințe.
De fapt, cred că cel mai mult și mai mult îmi place la ea că își găsește propriile mijloace prin care se exprimă. Prin care spune ceva, indiferent că este un desen cu mine pe care sunt tot felul de tăieturi și mâzgălituri – atunci știu că e furioasă sau îmi restituie nervii pe care i-oi fi vărsat eu asupra ei cu ceva timp înainte – sau că este un desen prin care ne arată că își dorește ceva anume (un exemplu recent: ca tatăl ei să se oprească din lucru, să închidă calculatorul și să se joace cu ea). Îmi place la ea că își face tot felul de cărticele în care desenează propriile povești cu emoții și sentimente.
Și îmi place că (încă) crede în ea. Și că nu se sfiește să arate asta și celorlalți. Chiar dacă mie mi se pare că desenul nu este terminat, că n-a umplut toată pagina, că ar fi arătat mai frumos într-un fel sau în altul, mă străduiesc să îmi țin ideile pentru mine și să îi las spațiul în care să își desfășoare proiectele, fără să îi zic eu: ar trebui așa sau așa…
Cred că tot ceea ce face ea acum are legătură cu dezvoltarea ei emoțională și în conformitate cu nevoile vârstei ei. Și mai ales că și-a găsit propria modalitate prin care să exprime ceea ce simte, să se exprime, să se spună. Și îmi place să o ascult în toate formele în care ea îmi vorbește. Despre cum se construiește ea, zi de zi, ca om. Despre cum învață să se asculte pe ea însăși în ceea ce trăiește, dorește etc.
Spune DA creativității
În luna noiembrie, Danonino încheie campania “Spune DA creativității” cu un eveniment dedicat părinților și copiilor. În cadrul evenimentului se vor pune în scenă, poveștile-scenete scrise chiar de copii. Scenetele vor fi jucate de părinți – bloggeri, împreună cu actrița Ioana Ginghină. De asemenea, părinții sunt invitați în cadrul evenimentului și la un workshop de parenting susținut de Otilia Mantelers. Ea le va vorbi părinților despre rolul poveștilor în dezvoltarea emoțională și cognitivă a copiilor.
Noi de abia așteptăm!
