La noi în casă este dezordine și…parcă tot timpul – murdărie. Nah, că am zis-o. Firește, că am senzația că strâng, pun, scot, șterg, aranjez, strâng, scot, aranjez și tot așa, de o sută de ori pe zi și parcă tot degeaba. Și nici nu avem foarte multe lucruri…doar că … în continuu, copiii noștri fac câte ceva. Meșteresc, varsă, construiesc, combină …și câte și mai câte. Cred că înclinația aceasta a lor de a ”face tot timpul ceva cu mâinile” este nu numai din curiozitatea naturală a copiilor de a simți texturi, materiale, de a combina, de a mirosi etc ci și din faptul că noi facem multe lucruri împreună – și mai ales cu mâinile, și mai ales în bucătărie. În acest caz, murdăria este la ordinea zilei. Dar nu-mi fac griji, nu este nimic ce nu se poate șterge, pune la loc etc. Da, chiar și de o mie de ori pe zi.

Am ajuns în stadiul în care mâncarea se face cot la cot cu domnișoara noastră. Deși ea nu mănâncă decât o mică parte din ceea ce și meșterește, este alături de mine, în bucătărie, încă de când era micuță și stătea numai în brațe. Acum, ea este cea care taie legumele și pune mirodeniile. Dacă folosim blenderul sau alte mașinării prin bucătărie, ea este cea care le mânuiește. Este foarte posibil, ca în scurt timp, să facă prima mâncare singură singurică. Îmi place să o las pe ea să ia anumite decizii, să se implice, să știe că e ascultată, că este apreciată contribuția ei. Fac asta pentru că…așa mi se pare firesc și normal să fac. Și într-adevăr, aceste lucruri se adaugă în ”bagajul” ei de autonomie, despre care scriam aici. Cam aceleași principii le practic și cu Juniorul în bucătărie, doar că el momentan este specialistul in degustare și mai puțin în organizare. Dar nah, nu are nici 2 ani… este doar modalitatea lui de învățare.

DIY – brânzica înghețată Danonino

De departe activitatea preferată în bucătărie este preparatul înghețatei, sub diversele ei forme. Când vrem ceva super rapid și avem prin frigider ce ne trebuie, meșterim brânzica înghețată Danonino. Brânzica vine cu niște ”bețe” speciale (la fiecare patru păhăruțe de brânzică găsiți un ice-stick), bețe pe care copiii le pot folosi nu numai la preparare ci și pentru a desena și pentru a învăța despre diverse sporturi. ”Bețele” Dino vin în 12 modele, 7 culori și cu 8 forme geometrice. Pornind de la ele se pot inventa o multitudine de activități, cum ar fi desenarea formelor geometrice și apoi descoperirea mingiilor cu care se joacă diverse sporturi. La noi au fost câteva sesiuni de desenat, cu mai puțin interes pe sporturi și mai mult pe liberă exprimare artistică 🙂

Dar mai bine puteți vedea în video-ul de mai jos, când Ioana a meșterit brânzica înghețată Danonino.

 

Voi ce activități mai faceți prin casă cu cei mici?

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This