Autonomia înseamnă, pe scurt, un comportament și gândire independente de ceilalți. Copiii care manifestă autonomia înseamnă că nu sunt controlați de alții (copii sau persoane adulte) sau de forțe externe. În schimb, ei se ”autoguvernează”. Autonomia se câștig în timp, treptat și susținut.

În primii ani, copiii încep să își dezvolte autonomia prin explorarea mediului înconjurător și prin faptul că încep să facă lucruri pentru ei înșiși. De la a învăța să folosească olița, la a mânca singuri, vorbi, merge, alerga, toate acestea sunt abilități care îl ajută pe copilul de doi ani să își dezvolte autonomia. La această vârstă, copiii sunt renumiți pentru multitudinea de NU-uri spuse părinților. Este un semn clar de independență. Problema apare la părinții care se străduiesc din răsputeri să își mențină copiii la stadiul de bebelușie. Este destul de greu să  faci față, în fiecare zi, unui copil (todler) care începe să își manifeste propriile dorințe și care se luptă pentru independența sa. Multitudinea de tantrumuri pe care copiii le manifestă la această vârstă nu îi ajută pe părinții care pur și simplu nu reușesc să învețe să ”de-a drumul” copiilor să crească.

9 modalități prin care părinții pot să încurajeze autonomia copiilor

Pe măsură ce copii cresc, ei își doresc să exploreze mediul și să-și împingă limitele. Ceea ce caută de fapt este un simț al autonomiei și încrederii în sine, un moment de învățare foarte important în dezvoltarea lor. Modalitatea în care părinții gestionează aceste lucruri este esențial pentru dezvoltarea copiilor. Când acestora nu li se permite să exploreze o casă securizată și pregătită special pentru asta sau sunt pedepsiți sau chiar loviți de părinți pentru ceea ce este in realitate doar un comportament firesc vârstei, copiii încep să dezvolte rușinea și neîncrederea. (Dr. Nicholas Jenner – Psihoterapeut)

1. Încrederea este cheia

Automomia înseamnă mai mult decât să ”crești mare”. Înseamnă de asemenea să ai încredere în tine că poți să faci anumite lucruri și că devii independent, că înveți să gândești și să te comporți în conformitate cu dorințele tale. Prin faptul că devine autonom (și deci mai detașat de părinții săi), un copil își dezvoltă stima de sine prin crearea unei vieți interioare bogate și stabile, care îl va ajuta în momentele de ”plictiseală” și pentru a se desprinde de ceilalți. Prin acordarea încrederii de către părinți, copilul se va dezvolta armonios pe toate nivelele (inclusiv în ceea ce privește stima de sine și încrederea în sine – atât de necesare în fiecare moment). Înseamnă că are nevoie să fie lăsat să își exerseze libertatea în timp ce părintele este acolo să îl protejeze dar să nu îl supra-protejeze.

la masa

2. Propria rutină zilnică

Încercați să oferiți copiilor, în fiecare zi, câte un mic task, o mică activitate de împlinit, care să fie în responsabilitatea lui: să își facă patul sau să se spele pe dinți, să își aleagă hainele sau să se îmbrace. Reamintiți-le aceste activități pe care le au de făcut dacă uită dar lăsați-i să le facă în ritmul lor și ei înșiși.

3. ”Te descurci singur”

Îioana la bucatariencercați să folosiți această propoziție cât de des se poate în locul impulsului de a face totul pentru copilul vostru, înainte de a-i da spațiu, încrederea și timpul de a face singur. Indiferent că este vorba de tata, desenează-mi o casă, mama, deschide-mi sticla de apă sau ajută-mă să fac acest puzzle. Ideea nu este să îți abandonezi copilul în activitățile lui ci să îi arăți că este într-adevăr capabil să facă anumite lucruri fără ajutor. Iar cuvintele ai reușit! vor fi bine venite la final. Chiar foarte bine!

4. Încurajarea și implicarea copiilor în treburile casei

Poate că nu vedeți încă legătura între o mătură, un făraș și o cârpă de șters praful și autonomia copilului, dar implicarea lui în treburile casei și atribuirea unor sarcini (ușoare și corespunzătoare vârstei), îi vor ajuta să își ocupe locul în familie atât la nivel de drepturi cât și de îndatoriri. Amenajați un raft în bucătărie unde să puneți lucrurile copilului (pahare, farfurii etc), astfel încât să știe că acolo este părticica lui de loc, din camera respectivă. Acest lucru îl va ajuta pe copil să se implice la punerea mesei, la pregătirea unor feluri de mâncare sau chiar la golirea mașinii de spălat vase.

5. Relaxează-te!

Sunteți mereu stresați că nu aveți timp să….? Vă îngrijorați că cei mici fac mereu mizerie și dezordine (și ați obosit să tot strângeți după ei sau să aveți o casă impecabilă)? Ca părinți, este necesar să învățăm și să practicăm calmul și răbdarea și să îi dați voie copilului să își creeze propriile experiențe, să exerseze, să învețe… Relaxați-vă!

6. Oferă o provocare

În fiecare zi, încercați să oferiți copiilor câte o mică provocare, pentru a stimula dorința de a încerca ceva nou și de avea sentimentul propriei reușite. Pot fi cele mai mici lucruri, de la a-și turna singur un pahar cu lapte fără să verse pe masă sau să-și lege șiretul de la teneși, să învețe să meargă pe patine cu rotile sau să își învingă o frică.

7. Încurajează ideile copilului

Încearcă să nu întrerupi ideile copilului atunci când este creativ și să nu le subestimezi. Altfel, nu-și va mai dori să preia inițiativa. Încurajează-ți copilul să își asume mici riscuri, să încerce lucruri noi sau chiar să își schimbe strategia. Ești ghidul lui către succes. A eșua înseamnă doar că ai învățat o lecție de viață și este un pas înainte spre ceva nou ce poate să vină. Aceste lucruri se pot aplica în toate aspectele vieții și poți să începi de foarte devreme cu practicarea lor.

8. Învață-l să își asume responsabilitatea

Chiar dacă cel mic este încă prea mic pentru multe lucruri, acest lucru nu înseamnă că nu poate fi responsabilizat pentru anumite activități, ce țin de propria lui persoană sau de altele: să hrănească pisica, să își ducă hainele murdare la baie sau … ce alte activități considerați că sunt necesare. Toate acestea îl ajută la construirea încrederii în sine prin faptul că îi acordați încredere, la rândul vostru.

9. Susține-l în practicarea unui sport

Experții spun că acei copii care practică un sport își câștigă autonomia mai repede, mai ales în cazul unor sporturi în echipă. De aceea nu excludeți ideea de a încuraja cu consecvență obiceiurile sănătoase de familie și a practicării unui sport. Lăsați loc copilului să încerce mai multe sporturi, să vadă ce înseamnă unul sau altul, ce activități presupune, cum se simte în timp ce îl practică și după…Cum se descurcă cu victoriile dar și cu înfrângerile.

biciclete rosii

Scriam recent despre ideea de a-i încuraja pe cei mici să practice un sport, de ce să o facem și cum. Sportul nu este doar pentru cei mai grăsuți să slăbească și doar pentru cei slabi să nu se îngrașe. Nu este doar despre a avea o viață activă pentru că ”așa e bine” și nici doar pentru a face performanță. Sportul este necesar a fi integrat ca o parte din viața fiecăruia, cu bucurie, cu toate reușitele și eforturile lui, cu toate beneficiile lui, pe toate sistemele și structurile (fizic, mental, emoțional). Și mai mult, pentru dobândirea autonomiei și independentei, pentru care fiecare părinte este responsabil… în calitate de părinte.

Noi, ca părinți nu suntem responsabili de fericirea copiilor noștri dar avem ca misiune (pentru vreo 18 ani) să împlinim toate nevoile copiilor astfel încât aceștia să devină adulți independenți, liberi și autonomi. Și acest lucru se face pe fiecare nivel de dezvoltare, de la bebelușie, la copilărie la adolescență. Rămâne o piatră de încercare pentru mulți părinți (și nu prea ne gândim la acest aspect decât când suntem puși în fața faptului împlinit) cum îi pregătim pe cei mici pentru adolescență, acea perioadă ce reprezintă o tranziție (foarte interesantă și foarte grea pentru ambele părți: părinți și tineri) perioada de trecere către viața adultă și dobândirea acelei autonomii pentru care i-am pregătit toată viața.

Sportul mai pune o cărămidă la toate aceste achiziții. Sportul învață auto-responsabilitatea și co-responsabilitatea, față de copil și față de ceilalți. Îl învață ce, cum și când să mănânce pentru a fi într-o stare de sănătate și vitalitate astfel încât să își poate împlini scopul. Sportul învață copilul auto-disciplina dar și ascultarea și, mai ales, cooperarea. Sportul îl învață să își dozeze efortul, să se relaxeze dar și să se întreacă pe sine însusuși, să își depășească limitele. Sportul învață rutina dar îl și ajută pe copil să experimenteze energia reușitei, a bucuriei, să inoveze și să găsească soluții noi și interesante. Sportul îl învață ”să se descurce singur” și că ” a reușit”.

Ceea ce părintele încearcă să pună în practică acasă, sportul îl ajută pe copil să sedimenteze, să integreze. Copilul, el însuși, este stăpânul corpului său, a deciziilor sale, a bucuriei și a tristeții, a furiei sau a exuberanței, emoții pe care este necesar să învețe să le gestioneze.

Avem o mare responsabilitate, ca părinți, să punem la dispoziția copiilor toate aceste mecanisme, pe care ei să le integreze, să le asimileze și apoi să le folosească mai departe. Pentru aceasta este necesar să trăim și noi, alături de ei, în mod firesc, toate acestea.

Voi cum faceți să încurajați autonomia copiilor?

 

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This