Numărul copiilor care renunță în a mai practica un sport este în continuă creștere iar experții sunt de părere că factorul determinant sunt părinții lor, părinți concentrați pe performanțele copiilor, pe accesiunea rapidă, specializarea pe un anumit sport și afilierea la cluburi sportive renumite. În urmă rămân copii fără dorința de a mai practica un sport, fără bucuria jocului, doar cu presiune din toate părțile (casă, școală, antrenori, competiții).

Sistemul este astfel creat pentru a întâlni și a împlini nevoile celor mai talentați copii, spune Mark Hyman, profesor de managementul sportului la Universitatea George Washington din SUA și autor a unor cărți despre sportul pentru tineri. ”Nu mai valorizăm participarea. Valorizăm excelența”. Studiile arată că principala cauză a tuturor acestor probleme o reprezintă părinții. ”Adulții au câștigat” spune Hyman. ”Dacă am șterge totul cu un burete curat și am reinventa sportul pentru tineret, de la zero, dacă am pune nevoile fiziologice și emoționale ale copiilor pe primul loc, cât de diferit ar arăta oare acest sistem? Totul ar fi de nerecunoscut!”

În ultimele două decenii, sportul a devenit o investiție pentru mulți dintre părinți, cu intenția ca cei mici să ajungă să facă performanță sau să câștige burse școlare la colegii sportive renumite, chiar dacă șansele sunt de cele mai multe ori destul de slabe. Părinții își împing copiii către diverse sporturi încă de când sunt foarte mici, străduindu-se ca în câțiva ani, aceștia să ajungă la cluburi sportive de elită (eventual din alte orașe, pentru un viitor mai bun), ba chiar cheltuie mici averi pe antrenori privați, echipament de ultima generație sau călătorii în diverse turnee.

Amanda Visek, profesor de sport la Universitatea George Washington, a efectuat recent un studiu pe aproximativ 150 de copii, un studiu concentrat pe ceea ce găsesc bun și distractiv în a practica un sport. Copiii au identificat 81 de factori care contribuie la fericirea lor. Pe locul 48 este: câștigarea unei medalii.

De asemenea, la coada listei se află: mersul în turnee și echipamentele sofisticate și scumpe. În vârful listei se găsesc: dinamica pozitivă a echipei, străduința, coaching-ul pozitiv și învățarea. De câte ori Visek prezenta aceste informații părinților și antrenorilor avizi de victorii, a întâlnit foarte multă reticență din partea acestora. ”Nu vor să creadă ceea ce le spun” – zice Amanda Visek.

Și totuși, motivul nr.1 pentru care copiii renunță la sport este acela că nu le mai aduce bucurie.

“Eu nu le mai spun părinților că șansele sunt împoriva lor” a spus profesorul Hyman. “Acesta este un joc al pierzătorilor. Ei nu vor să creadă asta. Abordarea mai bună este să le spun că ceea ce fac ei nu îi ajută să își atingă scopul final”.

Cei care studiază problema sunt din ce în ce mai îngrijorați pentru milioanele de copii care vor să facă sport pentru distracție dar care nu primesc atenție aproape deloc. Aici putem noi, ca părinți, să schimbăm perspectiva, să ne orientăm spre dorințele și nevoile copiilor noștri și să le spunem DA atunci când aleg să facă un sport sau altul doar pentru că se simt bine, pentru că le aduce bucurie, pentru că le place să joace în echipă sau să își împingă limitele singuri pe teren. Să îi susținem pentru ei și pentru victoriile lor, indiferent cum sunt acestea și nu pentru orgoliile noastre de părinți

Cu presiunea de ”a fi cel mai bun”, de ”a nu te uita în spate”, de ”a-ți depăși condiția”, cu presiunea banilor, a dorinței ”teroriste” a părinților și antrenorilor asupra copiilor, foarte mulți dintre aceștia ajung să practice un sport doar pentru medalii, pentru câștig și da, pentru recunoașterea națională și internațională. Își uită propriile dorințe, bucuria și plăcerea de a juca și cedează presiunii. De aici atâtea abandonuri, atâtea drame în viețile lor private, consumul de substanțe care să îi ”impulsioneze” să fie mai bine, să fie mai buni, cei mai buni.

Sigur, nu toți copiii care ajung să practice un sport au dorința de a face performanță la fel cum nu toți părinții își doresc asta (sau îi împing pe copiii lor către performanță). Ar fi bine, în calitate de părinții, să fim alături de ei, să îi susținem în visele lor – și nu în visele noastre asupra lor. Atunci, cu adevărat, copiii, încă de mici, își vor dezvolta spiritul de competiție (dar cu ei înșiși, pentru a fi mai buni mâine decât ieri), stima de sine, încrederea în sine, auto-controlul și dorința de a-și urma pasiunea. Să îi susținem în câștigarea autonomiei lor, pentru că numai așa ei vor știi cel mai bine dacă vor să meargă mai departe, să muncească mai mult, să câștige sau poate chiar să renunțe.

Haideți să le arătăm copiilor că sportul poate fi distractiv, că aduce multe lucruri folositoare în viețile lor (încă de când sunt mici și până în viața adult sau după ce vor deveni și ei părinți la rândul lor). Haideți să nu fim acei părinți care uită care este de faptul sensul practicării unui sport sau care uită să își privească copiii în ochii și să le arate susținere și dragoste necondiționată!

Cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Rio s-a viralizat un filmuleț cu părinții gimnastei din Statele Unite – Aly Raisman. Ei trăiesc la intensitate maximă evoluția fiicei lor la bârnă. Unii ar considera că este firesc și că orice părinte ar face așa. Că arată cât de conectați sunt cu copilul lor, câte emoții trăiesc și cât de intense sunt ele. Pe de altă parte, povestea din spatele filmului se pare că nu este musai una foarte veselă. Se pare că au existat multe sacrificii pe toate planurile, cât de greu i-a fost fratelui mai mic al gimnastei să-și trăiască copilăria de pe marginea terenului de antrenament a surorii lui și multe alte lucruri de genul acesta. Este adevărat, că nu totul vine foarte ușor, că este nevoie de multă dăruire, multă muncă, multe sacrificii, pentru ca un vis să se împlinească.

Părinții ar trebui să fie primii susținători ai copiilor lor, cei care îi duc și îî aduc de la antrenamente sau alte activități sportive, cei care poate renunță la multe alte lucruri doar pentru ca visurile copiilor lor să se împlinească. Autonomia se câștigă pas cu pas, prin încrederea, acceptarea și dragostea pe care părinții o oferă necondiționat. Haideți să luptăm pentru asta, în fiecare moment, în fiecare zi, cu dorințele cele mai frumoase și cu tot ce putem contribui noi la succesul copiilor noștri!

Voi ce părere aveți?

Comentarii prin Facebook (recomandat)

comentarii

Pin It on Pinterest

Share This